Cum eviti ingrasarea parului 

Desi parul sanatos trebuie sa produca o anumita cantitate de sebum pentru a hidrata si proteja scalpul, exista si situatii in care excesul de sebum duce la un par gras. Acesta, pe langa aspectul uleios, face ca firul sa fie fara volum si greu de coafat. In timp, el poate produce disconfort, mancarimi, dermatita seboreica si chiar matreata. 

Iata ce poate duce la ingrasarea parului si cum poti evita asta:

1. Spalatul pe cap cu apa fierbinte

Pentru a incepe in ordinea procedurilor, prima greseala atunci cand te speli pe cap este folosirea apei fierbinti. Aceasta face scalpul sa produca mai mult sebum, dar are si alte efecte nedorite asupra parului, despre care vom scrie intr-un articol viitor. 

2. Samponarea incorecta

Al doilea factor este samponarea incorecta si insuficienta, facuta de multe ori in graba. Scalpul se spala cel mai bine cu buricele degetelor prin masare/frecare, nu folosind podul palmei. 

Desigur ca si produsele folosite sunt foarte importante, asa ca recomand tratamentul antisebum Rebalancing, folosit impreuna cu samponul Rebalancing, ambele de la davines, cat si sampoanele de hidratare sau reparare fara sulfati, parabeni sau silicon, care actioneaza fara sa se ingrase parul mai repede.

3. Clatirea insuficienta 

Al treilea motiv, care nu este suficient de cunoscut, este modul de clatire dupa prima si a doua samponare. Este necesara o clatire cat mai buna pentru a elimina toate impuritatile de pe scalp, dar si pentru a elimina excesul de produs si a lasa scalpul cat mai curat. Clatirea se face la fel ca spalatul, prin masarea scalpului cat mai bine si mai apasat cu buricele degetelor, nu prin clatire artificiala, pentru ca astfel nu eliminam toate impuritatile si ingredientele produselor folosite.

4. Aplicarea gresita a mastii/balsamului de par

A patra greseala este aplicarea incorecta a mastii/balsamului foarte aproape de radacina. Ele se folosesc de fapt de la varf pana la jumatatea firului de par. Dupa ce faci asta, evita sa prinzi parul in dreptul fruntii sau in crestet pentru ca se va ingrasa in acea zona. Pentru o hidratare corespunzatoare care sa nu incarce parul, recomand tot produsele de la davines fara sulfati, parabeni si silicon.

5. Pulverizarea protectiei termice sau produselor de styling de sus

Protectia termica, luciul sau fixativul sub forma de spray nu se pulverizeaza de sus, direct pe radacina. Sfatul meu este sa le aplici din lateral, ca sa eviti ingrasarea parului. O hidratare care nu incarca deloc parul ne ofera si uleiul OI oil de la davines. Acesta este un ulei tratament, nongras, care poate fi aplicat zilnic pe varfuri. 

6. Atingerea frecventa a parului

Persoanele care stau mult cu degetele prin par, fie ca o fac pe fond de stres, ca un tic, sau pentru aranjarea suvitelor, risca sa aiba un par mai gras pentru ca murdaria si uleiurile naturale de la suprafata palmelor ajung pe scalp. Cel mai bine eviti sa il atingi daca nu este neaparat nevoie.

Similar Posts